Echipa R.A.D.U.
RADU MORARU
Președinte
GABRIELA COSMINA CALIŢESCU
Vicepreședinte
RADU MIRCEA STROE
Secretar
EMIL CÂRJAN
Purtător de cuvânt
Despre Noi
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, actualizată de comun acord, în deplină cunoştinţă de cauză şi cu respectarea prevederilor legale în materie, membrii fondatori: Moraru Radu – CETĂŢEAN ROMÂN, Caliţescu Gabriela-Cosmina– CETĂŢEAN ROMÂN și Stroe Radu-Mircea– CETĂŢEAN ROMÂN au hotărât ca ASOCIAŢIA R.A.D.U. – RESPONSABILI APĂRĂM DEMOCRATIA UNITI este o persoană juridică română, de drept privat, apolitică, neguvernamentală, independentă şi non profit.
Scopul asociației constă în promovarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, promovarea libertății, întărirea democrației, susținerea statului de drept, buna guvernare.
Acest scop va fi realizat prin acțiuni civice, educative, culturale și sociale, adoptând poziții și reacții publice și desfășurând proiecte și programe specifice.
ASOCIAŢIA este destinată pentru toate persoanele care dobândesc calitatea de membru
OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI R.A.D.U.
RESPONSABILI APĂRĂM DEMOCRAŢIA UNIŢI
MEMBRII ASOCIAŢIEI
DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE MEMBRU
– Asociaţia poate avea în componenţa sa şi alte categorii de membrii care nu au drept de vot, dar care pot activa în cadrul Asociaţiei: membri de onoare, membri internaţionali, membri colaboratori, membri voluntari, etc.
– Poate deveni membru al Asociaţiei orice persoană, indiferent de naţionalitate, vârstă, sex, orientare religioasă, politică, profesie, loc de muncă sau domiciliu, cu condiţia să recunoască şi să respecte statutul, adică să adere la scopurile Asociaţiei şi să depună toate diligenţele în vederea înfăptuirii lor.
– Calitatea de membru se dobândşte printr-o cerere adresată Consiliului Director, validată de către aceasta şi aprobată prin vot de Adunarea Generală.
– Membrii de onoare sunt numiţi de Adunarea Generală şi pot fi persoane cetăţeni români sau străini, care prin activitatea şi preocupările lor sunt apropiaţi de scopul şi activitatea Asociaţiei şi militează pentru realizarea acestora.
ÎNCETAREA CALITĂŢII DE MEMBRU
– prin demisie scrisă adresată Consiliului Director şi aprobată de Adunarea Generală;
– prin excluderea persoanei, decisă de Adunarea Generală cu majoritate simplă de voturi, în cazul săvârşirii de către acesta a unor fapte ce contravin statutului, legislaţiei, conduitei social-morale sau fapte de natură să compromită Asociaţia şi bunul ei renume;
– dacă timp de doi ani consecutiv, nu achita cotizaţia anuală stabilită de Adunarea Generală sau nu participă cu rea-credinţă la activităţile Asociaţiei.
– prin deces; Consiliul Director va opera scoaterea din evidenţă a persoanelor ce nu mai sunt membre ale Asociaţiei.
Membrii Asociaţiei sunt: membrii fondatori şi membrii activi.
Membrii de onoare sunt scutiti de taxă.
DREPTURILE MEMBRILOR
Membrii au drept de vot şi pot fi aleşi în orice funcţie. Pot participa la toate activităţile organizate în cadrul Asociaţiei şi să beneficieze de baza ei materială şi să-şi exprime opiniile în buletinul informativ al Asociaţiei.
Membrilor Asociaţiei li se eliberează carnetul de membru cu fotografie, care se consideră nul în situaţia încetării acestei calităţi.
În situaţia în care un membru dispune de cunoştinte profesionale şi de calităţi personale corespunzătoare, cu aprobarea Adunării Generale, poate organiza activităţi, dacă respectivele fapte sunt conforme cu prezentul Statut.
Membrii sunt obligaţi să achite cotizaţia stabilită de Adunarea Generală, restanţele sunt posibile numai în cazuri motivate, cu achitare ulterioară.
Membrii sunt obligaţi să ia la cunoştinţă şi să contribuie la realizarea obiectului şi scopului Asociaţiei şi să respecte şi să ducă la îndeplinire hotărârile luate de organele de conducere. Membrii Asociaţiei au obligaţia să depună toate eforturile pentru creşterea numerică şi întărirea prestigiului Asociaţiei.
Să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Asociaţiei;
Să participe la toate activitatile si actiunile asociatiei;
Să folosească baza materială şi echipamentele;
Să adreseze cereri şi propuneri organelor de conducere ale Asociaţiei în probleme de interesul Asociaţiei;
Să obţină de la autorităţile publice informaţii necesare pentru desfăşurarea activităţii statutare;
Să reprezinte Asociaţia şi interesele acesteia atât în ţara cât şi în străinătate;
Membri Consiliului Director pot fi remunerati pentru activitatea lor, dupa decizia Presedintelui Asociatiei
Membri fondatori au drept de veto asupra deciziilor Consiliului Director si asupra deciziilor Adunarii Generale
Membri fondatori au dreptul de a stabili destinaţia bunurilor rămase după lichidarea Asociatiei, dupa consultarea Adunarii Generale si respectand prevederile legii
OBLIGAȚIILE MEMBRILOR
Să participe activ la îndeplinirea scopului şi obiectivelor Asociaţiei;
Să respecte prevederile actelor constitutive ale Asociaţiei;
Să reprezinte cu cinste şi demnitate Asociaţia în relaţiile cu terţ
Să participe la adunarile generale ale Asociaţiei;
Să participe în mod activ la acţiunile de dezvoltare a bazei materiale a Asociaţiei;
Să manifeste grijă faţă de bunurile Asociaţiei.
DURATA DE FUNCȚIONARE
Durata de funcționare a Asociaţiei este pe termen nedeterminat
ASOCIATIA este constituită ca urmare a hotărârii, liber consimţite, luate de către membrii fondatori.
Scopul asociației constă în promovarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, promovarea libertății, întărirea democrației, susținerea statului de drept, buna guvernare.
Acest scop va fi realizat prin acțiuni civice, educative, culturale și sociale, adoptând poziții și reacții publice și desfășurând proiecte și programe specifice.
ACȚIUNILE ASOCIAȚIEI
Uniți pentru o țară mai bună! Alătură-te asociației noastre și fii parte dintr-o comunitate dedicată promovării educației și a dezvoltării în România.
Completează formularul de înscriere sau donează și sprijină campaniile noastre: